Într-un Unimog, transmisia electropneumatică complet sincronizată, cu opt trepte de mers înainte și șase trepte marșarier, transformă puterea motorului în propulsie. Caracteristicile speciale sunt funcționarea uniformă, durata lungă de viață și randamentul ridicat. Sistemul de inversare rapidă sincronizată Electronic Quick Reverse facilitează schimbarea rapidă a direcției, de ex. la golire sau manevrare – opțional printr-un comutator inversor înainte-înapoi integrat în maneta de comandă multifuncțională.
Transmisie de înaltă performanță.
Control total, degrevare completă: schimbarea automată a treptelor de viteză cu AutomaticShift (EAS).
Două programe de rulare simplifică munca șoferului: În modul automat „A“, programul de rulare preia complet comutarea și cuplarea, în funcție de starea de încărcare, poziția pedalei de accelerație, regimul motor, rampă/pantă și frâna de motor. La nevoie, șoferul poate declanșa manual schimbarea treptei de viteză prin maneta multifuncțională.
Programul de rulare „M“ (manual) oferă un control total. În acest caz selectarea treptei de viteze se face de asemenea prin maneta multifuncțională. Șoferul selectează treapta de viteze, iar cuplarea se face automat.
Pentru modelele U 435 și U 535 este disponibil AutomaticShift (EAS) cu două pedale de accelerație (pedală de accelerație/frână). Adaptarea optimizată a schimbătorului de viteze duce la întreruperi semnificativ mai scurte ale cuplării și uzură redusă a ambreiajului. Șoferul este degrevat îndeosebi în cazul utilizării intensive a autovehiculelor și se poate concentra mai bine asupra utilizării și traficului.
Construit pentru practică.
Transportorul de echipamente Unimog este un cal de povară. Aceasta înseamnă și cutia de viteze manuală complet sincronizată cu opt trepte de mers înainte și șase sau opțional opt trepte marșarier. Gradația fină a treptelor inferioare facilitează adaptarea individuală a vitezei la efectuarea diferitelor munci. Virarea rapidă și balansarea liberă nu constituie o problemă grație sistemului de inversare rapidă sincronizată (EQR): Se poate comuta direct între treapta de mers înainte și marșarier. Dispunerea joasă și conceptul constructiv compact asigură un centru de greutate al autovehiculului la înălțime mică și transferul redus de vibrații ale motorului.
Performanță de top demonstrată.
Pentru priza de putere dependentă de transmisie există trei opțiuni disponibile. De exemplu, pentru utilizarea pompelor hidraulice uzuale, priza de putere rapidă cu flanșă cu 4 găuri dependentă de transmisie. Turația antrenată și sensul de rotație sunt în acest caz identice cu turația și sensul de rotație ale motorului. Pentru deservirea echipamentelor din afara autovehiculului, este disponibilă o telecomandă. Programarea turației maxime previne depășirea turației maxime admise.
La fel de eficientă este și priza de putere dependentă de transmisie cu flanșă cu 6 găuri. Pentru aplicațiile care necesită o putere foarte mare, cum ar fi pompele de incendiu, a treia versiune – de asemenea, cu flanșă standardizată cu 6 găuri – este o soluție optimă. La o turație nominală a motorului de 2.200 rot/min se atinge o turație antrenată de până la 3.606 rot/min. Și aici se poate utiliza telecomanda din afara autovehiculului.